Oare chiar atat de josnice sunt unele persoane?

  Stiu ca multi dintre elevii liceului la care studiez se vor uita maine la mine cu o privire de parca m-ar impunge,dar asta este . . .
  De curand a fost ziua liceului.S-a organizat un concurs in care fetele concurau impotriva baietilor si invers.
La proba artistica,baietii au ales sa ma imite pe mine.
Cum a spus si un distins domn profesor:"Nu au deloc imaginatie.".
Desi nu m-au intrebat daca sunt de acord cu asta,nu am facut comentarii negative. Chiar vroiam sa ma amuz pe seama acestui lucru. Eram chiar absurda daca ma suparam ca ma imitau pe melodia "Sophie"(cum spuneau ei la inceput).
Baietii imi tot spuneau ca o sa plang,ba chiar imi spuneau si unele versuri din pantomima lor.
Trecand peste toate acestea,cu o zi inainte de festivitate,aflu ca pantomima baietilor,la indemnul unui domn profesor,continea cuvinte urate. Atunci am scris un e-mail unui alt domn profesor,spunandu-i ca sunt nemultumita si ca mi se pare o bataie de joc ce se intampla in aceasta scoala.
A doua zi,prietena mea cea mai buna,Amelia,s-a dus sa-i ceara explicatii domnului profesor implicat in aceasta chestie. Bineinteles ca pana sa ajungem noi la scoala pantomima a fost schimbata si toti au negat ca ar fi fost vorba de mine.
Am aflat de la protagonistul pantomimei tot ce vroiau sa spuna despre mine,toate acele cuvinte urate.
Pe aceasta cale ii multumesc ca s-a impotrivit sa faca un lucru atat de josnic.
  Oare atat de frustrati sunt unii elevi care fac parte din aceasta scoala? Oare atat de lipsite de moralitate sunt unele cadre didactice?

  Le urez bafta in viitor si ne vedem peste cativa ani,baieti!

                                    
                                                                             xoxo,Raluca

Doi ochi

Am gasit acest fragment pe un alt blog si mi se pare superb.Imi dau lacrimile citindu-l.


Doi ochi ii priveau in suflet asa cum nu mai privise nimeni niciodata. Doi ochi vii care o trezeau la viata, a caror lumina inima ei o sorbea particula cu particula. Nu mai auzea cuvintele, nu mai simtea miscare,nimic nu se mai intampla in jur. Si daca isi oprea respiratia pentru cateva secunde? Momentul acela cerea o liniste totala. Parca fusese oarba toata viata ei, parca traise intr-o lume paralela. Parca acum ceva se schimbase, parca era mai vie ca niciodata,  parca vroia sa puna un lacat peste inimile lor. Parca timpul se oprise si el sa se minuneze se imaginea perfecta a intregului regasit. Timpul trebuia sa mearga mai departe insa, dar ea il tragea de maneca si il implora sa nu o lase doar cu o amintire. Timpul se trase cu brutalitate din stramtoarea ei disperata si o lasa singura.

Se lasa ceata intre ea si amintirile ei. Urmau sa isi piarda din claritate si frumusete.


 
                                                                                                                                        xoxo,Raluca