Am gasit acest fragment pe un alt blog si mi se pare superb.Imi dau lacrimile citindu-l.
Doi ochi ii priveau in suflet asa cum nu mai privise nimeni niciodata. Doi ochi vii care o trezeau la viata, a caror lumina inima ei o sorbea particula cu particula. Nu mai auzea cuvintele, nu mai simtea miscare,nimic nu se mai intampla in jur. Si daca isi oprea respiratia pentru cateva secunde? Momentul acela cerea o liniste totala. Parca fusese oarba toata viata ei, parca traise intr-o lume paralela. Parca acum ceva se schimbase, parca era mai vie ca niciodata, parca vroia sa puna un lacat peste inimile lor. Parca timpul se oprise si el sa se minuneze se imaginea perfecta a intregului regasit. Timpul trebuia sa mearga mai departe insa, dar ea il tragea de maneca si il implora sa nu o lase doar cu o amintire. Timpul se trase cu brutalitate din stramtoarea ei disperata si o lasa singura.
Se lasa ceata intre ea si amintirile ei. Urmau sa isi piarda din claritate si frumusete.
xoxo,Raluca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu